”Copilul interior rănit sau cine ne conduce din umbră” de psihoterapeut Liliana Presada

Mintea omului are capacitatea de a inventa maniere care să îl protejeze de conștientizarea  emoțiilor negative ce sunt adesea mascate. În procesul reparatoriu ce se desfășoară într-un spațiu de siguranță, terapeutul trezește conștiința persoanei, clientul este arhitectul schimbării și ambii participanți se află într-un dans delicat de interacțiuni și influențe reciproce care conduce la împlinirea scopului care i-a adus împreună: să obțină un echilibru între a fi conștienți de sine în timp ce putem să fim atenți și la celălalt, acesta fiind momentul în care „masca” sau ”Eul fals” își pierde utilitatea.

Prin conștientizare clientul poate alege dacă să trăiască autentic sau inautentic, poate ajunge să aibă puterea de a alege reacțiile față de un eveniment și sensul pe care să i-l dea și inclusiv lipsa unui sens.

Pentru că sinele persoanei continuă să se dezvolte pe măsură ce persoana se implică în noi relații și noi provocări putem spune că sinele în relație este parte din acea coerență de sine ce oferă stabilitate în relația cu noi înșine și cu ceilalți, atât de dorită de noi toți.

O parte importantă a subconștientului nostru este ocupată de ceea ce numim ”copilul interior”,” care este suma experiențelor noastre, bune și rele, întipărite în copilărie, pe care le-am trăit alături de părinții noștri și de alte persoane importante” (Stefanie, Stahl. (2019), pag. 12).

 ”…nu cumva ne lăsăm ferecați într-o mare dezamăgire, încătușați, imobilizați de un sentiment de neputință, care ne împiedică să facem ceea ce ne dorim sau să fim noi înșine, autentici, fără măști sau blazoane, doar noi…”? (Gina, Chiriac. (2011), pag. 30).

 Atunci când viața de zi cu zi ne pune în situația să experimentăm pe ”atunci și acolo” în loc de trăi în ”acum și aici”, din Eul autentic, mare parte se datorează minții care se conectează în mod automat la felul în care a trăit evenimentele ”copilul interior”, la acele evenimente negative întipărite în noi din copilărie care acum ne limitează, ne împiedică dezvoltarea și ne afectează relațiile.

Putem spune deci că tiparele rezultate în urma acelor experiențe negative trăite în copilărie, mai ales din primii 6 ani din viață, ne țin departe de tot ceea ce este autentic în noi, ce se interpun între noi și sinele în relație împlinit.

Așa se face că atunci când doi oameni se ceartă, cel mai adesea, conflictul nu e declanșat de doi adulți cu o conștiință de sine solidă, ci de copiii interiori răniți din fiecare dintre ei și asta se petrece pentru că asociem amintiri urâte sau chiar traumatice din copilărie, chiar dacă, poate nici nu mai există amintiri legare de acea perioadă.

Cum în fiecare dintre noi există un copil rănit, ca să putem avea o viață împlinită, să avem relații mai bune cu sinele dar și cu ceilalți, ceea ce avem de explorat este această parte din noi, care este copilul interior rănit, să facem cunoștință cu el, cu visele și cu durerile lui, să ne împrietenim cu el, să-l vindecăm și ghidați cu empatie și profund respect de către psihoterapeutul pe care-l alegem, să ajungem acolo unde ne-am dorit poate dintotdeauna sau poate nici n-am visat ca este posibil sa ajungem, în această viață.